Administratori în domeniul agriculturii durabile și al dezvoltării rurale

Acasă > Administratori în domeniul agriculturii durabile și al dezvoltării rurale

Sunteți specialist în domeniul agriculturii durabile și al dezvoltării rurale? V-ar interesa o carieră internațională într-o echipă multiculturală și diversă? Ați ajuns pe pagina potrivită.

Comisia Europeană (CE) caută în prezent specialiști cu experiență profesională în domeniul agriculturii durabile și al dezvoltării rurale. Dacă sunteți recrutat, veți avea funcția de responsabil de politici cu gradul AD 6 și veți lucra în principal la Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală a CE (DG AGRI) din Bruxelles.

Principalele sarcini: să elaborați politici și legislație, să puneți în aplicare și să gestionați legislația și programele existente, să efectuați analize economice și să furnizați perspective de materie de politici; să negociați și/sau monitorizați acorduri comerciale, să contribuiți la activitățile de evaluare privind performanța și valoarea adăugată europeană a măsurilor aflate sub responsabilitatea DG AGRI și să reprezentați DG AGRI în grupurile de lucru ale Comisiei, comitetele UE, instituțiile UE, organizațiile și forurile internaționale.

Instituțiile și agențiile UE le oferă angajaților lor posibilitatea de a colabora cu experți din multiple domenii și de a-și îmbunătăți cunoștințele, competențele și cariera. 

Respectarea diversității culturale și promovarea șanselor egale se numără printre principiile fundamentale ale UE. Oficiul European pentru Selecția Personalului se străduiește să ofere egalitate de șanse, de tratament și de acces tuturor candidaților. Aflați cum puteți solicita ajustări speciale și care este politica noastră privind egalitatea de șanse.

 

Îndepliniți toate condițiile?

Pentru a vă înscrie în concurs, trebuie să fiți cetățean al UE și să cunoașteți cel puțin 2 limbi ale UE: limba 1 (una dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE) la nivel avansat și limba 2 (engleză sau franceză) la nivel satisfăcător.

De asemenea, trebuie să fi absolvit studii universitare cu durata de cel puțin 3 ani în domeniul științelor agricole, urmate de cel puțin 3 ani de experiență profesională în domeniu (agricultură durabilă, dezvoltare rurală, silvicultură, resurse naturale durabile, economie agricolă, piețe agricole și comerț). Vă puteți înscrie și dacă ați absolvit studii universitare cu durata de cel puțin 3 ani în orice alt domeniu, dar aveți cel puțin 6 ani de experiență profesională în domeniul vizat de acest concurs.

Dacă profilul dumneavoastră corespunde acestor cerințe, vă așteptăm!

Pentru a vedea cerințele în detaliu, consultați Anunțul de concurs de pe pagina noastră pentru înscrieri de mai jos.

Înscrierile încep pe data de 4 februarie 2021.