Dacă decideți să vă înscrieți, vă rugăm să urmați instrucțiunile de mai jos:
1. Creați-vă contul EPSO (dacă nu aveți încă un cont). Este strict interzis să aveți mai multe conturi EPSO. Dacă aveți mai multe conturi, puteți fi exclus în orice moment din procedura de selecție. Consultați secțiunea „Întrebări și răspunsuri” sau contactați-ne dacă nu sunteți sigur.
2. Faceți clic pe ÎNSCRIERE.
3. Conectați-vă la contul dumneavoastră EPSO.
4. Citiți instrucțiunile privind completarea formularului. Când vă înscrieți, asigurați-vă că urmați instrucțiunile de pe ecran.
Întâmpinați dificultăți în materie de accesibilitate? Accesibilitatea este foarte importantă pentru EPSO. Lucrăm intens la ameliorarea accesibilității procedurilor de selecție și a mijloacelor prin care comunicăm. Aveți încă dificultăți în a accesa unele părți ale site-ului nostru și/sau unele documente? Vă rugăm să ne contactați! Vă putem pune la dispoziție formate accesibile sau vă putem oferi asistență.
5. Completați și validați formularul de candidatură online în limba/limbile indicată/indicate în cererea de exprimare a interesului.
Vă informăm că cererea de exprimare a interesului conține instrucțiuni cu privire la limba în care trebuie să trimiteți formularul de candidatură. Nerespectarea acestor instrucțiuni poate conduce la excluderea din procedura de selecție.
6. Asigurați-vă că ați selectat, dacă e cazul, gradul/limba/profilul corect. Dacă nu sunteți sigur ce grad/limbă/profil să selectați, consultați cererea de exprimare a interesului.