Acasă > Job opportunities > Institutions and agencies > (ACER) Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei

(ACER) Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei

Agenția completează și coordonează activitatea autorităților naționale de reglementare la nivelul UE. Ea contribuie la realizarea pieței europene unice pentru electricitate și gaz natural.

Stagiari

Stagii

Înscrieri începând cu: 29/04/2019
Termen limită: Niciun termen pentru prezentarea candidaturii
Locații: Ljubljana (Slovenia)
Tip de contract: Stagiar

 

Programul de stagii îi vizează în principal pe tinerii absolvenți de universitate, fără a-i exclude însă pe adulții care, în cadrul învățării pe tot parcursul vieții, au obținut recent o diplomă universitară și se află la începutul unei noi cariere.

Candidați eligibili:

  • Cetățenii majori (de cel puțin 18 ani) ai oricărui stat membru al Uniunii Europene.
  • Candidații trebuie să aibă un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare de cel puțin trei ani, absolvit cu diplomă (eliberată în statele membre ale UE sau care face obiectul certificatelor de echivalență eliberate de autoritățile statelor membre).
  • Candidații nu trebuie să fi beneficiat deja sau să beneficieze de niciun tip de stagiu în cadrul unei instituții sau al unui organism al Uniunii Europene. De asemenea, nu trebuie să fi lucrat sau să lucreze într-o instituție sau organism al Uniunii Europene.

Durată: 6 luni

Plătit: Da. 600 EUR (bursă lunară) și 350 EUR (indemnizație de cazare).

Date de începere: 1 septembrie sau 1 martie.