Mergi la conţinutul principal

Care sunt principalele instrucțiuni pentru înscrierea la o procedură de selecție EPSO?

  • Înainte de a începe înscrierea, asigurați-vă că toate informațiile din contul dumneavoastră EPSO sunt actualizate.
  • Verificați dacă îndepliniți toate cerințele și condițiile de eligibilitate citind anunțul de concurs/ cererea de exprimare a interesului și dispozițiile generale aplicabile concursurilor generale/ dispozițiile generale aplicabile procedurilor de selecție a agenților contractuali.
  • Odată ce începe perioada de înscriere, veți găsi linkul pentru a vă depune candidatura pe site-ul EU Careers.
  • Rezervați-vă suficient timp pentru completarea formularului de candidatură, pentru că necesită mult efort. Responsabilitatea de a vă valida candidatura înainte de termenul-limită vă revine în întregime.
  • Înainte de a vă valida candidatura, verificați filă cu filă conținutul formularului completat, deoarece după validare nu îl mai puteți modifica. 
  • Trebuie să completați formularul de candidatură în limba specificată în anunțul de concurs/ cererea de exprimare a interesului.
  • În prezent, unele formulare de candidatură sunt disponibile numai în limbile engleză, franceză și germană. Dacă doriți să vedeți conținutul lor în orice altă limbă oficială a UE, consultați acest tabel cu traducerile rubricilor/ etichetelor.
  • Dacă aveți nevoie de măsuri speciale pentru susținerea testelor, indicați acest lucru în formularul de candidatură (detalii pe site-ul EPSO). Contactați-ne imediat dacă aveți nevoie de ajutor la înscrierea online.
  • Dacă doriți să copiați și să lipiți text dintr-un fișier, copiați doar din fișiere care conțin exclusiv text (.txt), utilizând un procesor word simplu (ex. NotePad în Windows, TextEdit în Mac OS X). Veți evita astfel inserarea spațiilor inutile sau a caracterelor incompatibile.
  • Evitați butoanele Forward („Înainte”) sau Back („Înapoi”) ale browserului atunci când parcurgeți diversele secțiuni ale formularului sau când treceți de la un formular de candidatură la altul în contul dumneavoastră EPSO (de exemplu, dacă doriți să accesați datele completate pentru alte candidaturi). Este preferabil să utilizați butoanele din cadrul formularului/contului.
  • Sistemele EPSO sunt compatibile cu cele mai frecvent utilizate browsere de internet. Dacă întâmpinați probleme, încercați să schimbați browserul înainte de a ne contacta. Nu recomandăm utilizarea dispozitivelor mobile pentru completarea formularului de candidatură.
  • De îndată ce începeți înscrierea, veți primi un număr de candidatură. Vă rugăm să menționați întotdeauna acest număr în corespondența dumneavoastră cu EPSO.
  • Vă vom solicita într-o etapă ulterioară a procedurii de selecție (de obicei atunci când primiți invitația la etapa centrului de evaluare) să încărcați documentele care vă susțin declarațiile din formularul de candidatură.
  • Dacă aveți întrebări pentru Serviciul EPSO de contact pentru candidați, trimiteți-le din timp. Este posibil ca întrebările trimise în ultimele zile ale perioadei de înscriere să nu primească răspuns înainte de termenul-limită pentru depunerea candidaturilor.