Mergi la conţinutul principal

Testele EPSO

Ultima actualizare: 8.6.2022
 

Despre teste

Toate concursurile deschise și procedurile de selecție publicate pe site-ul EPSO includ o serie de teste prin care vi se evaluează aptitudinile și competențele generale și specifice. Procesul de evaluare se desfășoară în mai multe etape: în prima etapă, va trebui să susțineți câteva teste cu variante multiple de răspuns pe calculator. În cazul concursurilor de specialitate, această primă fază poate fi înlocuită de selecția pe bază de calificări.

Candidații care trec cu succes de testele cu variante multiple de răspuns pe calculator și/sau de selecția pe bază de calificări și care, conform formularelor de candidatură online, îndeplinesc toate condițiile generale și specifice de admisibilitate la concurs, sunt invitați apoi la etapa centrului de evaluare. Testele din etapa centrului de evaluare se organizează acum online (cu supraveghere de la distanță) și au loc în general la date diferite.

Competențe și elemente-cheie evaluate („ancore”)

În etapa centrului de evaluare, vi se evaluează competențele generale și competențele specifice legate de natura atribuțiilor/ de domeniul în cauză. Pentru un exercițiu dat, fiecare competență generală comportă cinci elemente-cheie („ancore”) predefinite care sunt luate în considerare la evaluarea competenței respective. Ancorele sunt analizate separat, apoi competența respectivă primește un scor global. Puteți consulta acum elementele-cheie („ancorele”) utilizate pentru evaluarea competențelor generale.

Tipuri de teste

Vă prezentăm în cele ce urmează descrieri și exemple de diferite tipuri de teste. Ele au fost concepute pentru a vă ajuta să vă faceți o imagine despre întrebările/probele cu care vă puteți întâlni.

Precizăm că numărul și tipul de teste pe care va trebui să le susțineți variază și depinde de tipul de concurs și de profilul pentru care candidați. Veți găsi toate informațiile referitoare la procedura de selecție care vă interesează fie în anunțul de concurs, fie în cererea de exprimare a interesului relevantă.

Informații suplimentare

EPSO nu oferă cursuri sau materiale pregătitoare în afară de aceste exemple de teste. De asemenea, nu susține publicațiile sau cursurile propuse de alte organizații.

Unele state membre ale UE le oferă sprijin și cursuri cetățenilor care se înscriu la concursuri EPSO. Dacă doriți să vedeți ce astfel de opțiuni aveți la dispoziție, consultați lista de contacte pentru sprijinul și cursurile oferite de statele membre sau Anuarul oficial al Uniunii Europene.

Puteți afla mai multe despre procedurile de selecție ale EPSO și de pe pagina Testele EPSO: Mit și realitate.

 

Vi s-ar potrivi o carieră europeană?

Vă invităm să completați chestionarul „Mi s-ar potrivi o carieră în instituțiile UE?”. Vă va ajuta să aflați în ce măsură sunteți făcut(ă) pentru o carieră în instituțiile UE și dacă îndepliniți standardele impuse funcționarilor europeni. Întrebările și răspunsurile vă vor oferi o imagine realistă despre mediul de lucru în instituțiile UE.

Completați chestionarul

 

Asistenți (AST-SC)

Teste online: exemple

Teste de raționament:

  • Verbal (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură verbală și numerică).
  • Numeric (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură numerică).
  • Abstract (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege relațiile dintre concepte care nu presupun elemente lingvistice, spațiale sau numerice).

Teste de evaluare a capacității profesionale:

  • Exactitate și precizie (testul vă evaluează capacitatea de a trata informații rapid).
  • Capacitatea de a prioritiza și organiza (vă evaluează capacitatea de a organiza și prioritiza munca).

Teste de înțelegere lingvistică: exemple în 24 de limbi – Testul de înțelegere lingvistică include 12 întrebări cu variante multiple de răspuns (MCQ) concepute pentru a vă evalua abilitățile lingvistice (vocabular, construcții gramaticale/sintactice și stil). El nu ține de domeniul de activitate al unei instituții/agenții sau al unui serviciu anume. Fiecare întrebare se bazează pe un scenariu legat de patru variante diferite de răspuns, dintre care numai una este corectă. Pentru fiecare întrebare la care se răspunde corect se acordă 1 punct, iar răspunsurile greșite nu se penalizează. Candidații au în total la dispoziție 30 de minute pentru a răspunde la cele 12 întrebări cu variante multiple de răspuns.  Factorul timp face parte din evaluare, dar testele au fost concepute astfel încât să le permită candidaților să răspundă la toate întrebările în intervalul de timp alocat. Întrebările nu necesită cunoștințe suplimentare și se bazează numai pe informațiile furnizate în text.

Test de evaluare a competențelor Microsoft Office: exemple în limbile engleză și franceză – Acest test Microsoft Word vă evaluează cunoștințele despre funcționalitățile MS Word 2016 și utilizarea lor. Numărul de întrebări, durata probei și punctajul minim obligatoriu sunt indicate în anunțul de concurs.

Test de evaluare a competențelor de redactare: Acest test practic a fost conceput pentru a evalua cât de bine redactați un text în limba 2. Accentul se pune pe ortografie, vocabular și gramatică, nu pe cunoașterea subiectului abordat. Veți primi o listă cu diferite subiecte, din care va trebui să alegeți unul. Vi se va cere să redactați un eseu pe tema aleasă. Testul va dura 30 de minute și se va desfășura pe calculator.

Joc de rol: În timpul acestui test, veți juca un rol în interacțiunea unu-la-unu cu un „actor” (un membru al personalului care joacă la rândul său un rol). Jocul de rol propriu-zis durează 15-20 de minute și permite evaluarea mai multor competențe generale. Constă dintr-o discuție cu „actorul” pe marginea situației respective. „Actorul", care a fost pregătit în acest scop, poate furniza informații suplimentare pe parcursul reuniunii, după un scenariu parțial structurat. 

Testul în domeniu: Testul în domeniu include o serie de întrebări cu variante multiple de răspuns, concepute pentru testarea capacității de a face față sarcinilor asociate profilului respectiv. Fiecare întrebare are patru variante diferite de răspuns, dintre care numai una este corectă. Anunțul de concurs și scrisoarea de invitație conțin informații suplimentare pe această temă.

Interviu axat pe competențele în domeniu (secretari): În timpul acestui tip de interviu, vi se vor testa în detaliu competențele și cunoștințele în domeniu. De asemenea, vă vor fi evaluate următoarele trei competențe generale, însă fără a vi se adresa întrebări punctuale referitoare la acestea: capacitatea de analiză și de rezolvare a problemelor, abilitățile de comunicare și reziliența.

 

Asistenți (AST)

Teste online: exemple

Teste de raționament:

  • Verbal (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură verbală și numerică).
  • Numeric (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură numerică).
  • Abstract (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege relațiile dintre concepte care nu presupun elemente lingvistice, spațiale sau numerice).

Teste de evaluare a capacității profesionale:

  • Exactitate și precizie (testul vă evaluează capacitatea de a trata informații rapid).
  • Capacitatea de a prioritiza și organiza (vă evaluează capacitatea de a organiza și prioritiza munca).

Test de analiză situațională: exemple: englezăfrancezăgermană și exemplu de punctaj - Testul vă evaluează comportamentul tipic în context profesional.

Testul în domeniu: Testul în domeniu include o serie de întrebări cu variante multiple de răspuns, concepute pentru testarea capacității de a face față sarcinilor asociate profilului respectiv. Fiecare întrebare are patru variante diferite de răspuns, dintre care numai una este corectă. Anunțul de concurs și scrisoarea de invitație conțin informații suplimentare pe această temă.

Teste de înțelegere lingvistică: exemple în 24 de limbi – Testul de înțelegere lingvistică include 12 întrebări cu variante multiple de răspuns (MCQ) concepute pentru a vă evalua abilitățile lingvistice (vocabular, construcții gramaticale/sintactice și stil). El nu ține de domeniul de activitate al unei instituții/agenții sau al unui serviciu anume. Fiecare întrebare se bazează pe un scenariu legat de patru variante diferite de răspuns, dintre care numai una este corectă. Pentru fiecare întrebare la care se răspunde corect se acordă 1 punct, iar răspunsurile greșite nu se penalizează. Candidații au în total la dispoziție 30 de minute pentru a răspunde la cele 12 întrebări cu variante multiple de răspuns.  Factorul timp face parte din evaluare, dar testele au fost concepute astfel încât să le permită candidaților să răspundă la toate întrebările în intervalul de timp alocat. Întrebările nu necesită cunoștințe suplimentare și se bazează numai pe informațiile furnizate în text.

Test de editare: Testul de editare presupune corectarea erorilor lingvistice (de numerotare, punctuație, gramatică/ortografie și vocabular) și de formatare dintr-o traducere. Veți vedea pe ecran textul sursă în limba 2. Traducerea acestui text în limba 1 vă va fi furnizată în format MS Word editabil (MS Office 2010). Ea conține greșeli lingvistice și de formatare în raport cu textul sursă. Va trebui să detectați și să corectați erorile, astfel încât traducerea să corespundă perfect cu originalul. Acest test durează aproximativ 1 oră.

Redactarea unei note legate de atribuții/Testul scris în domeniu: Testul este conceput să evalueze unele dintre competențele indispensabile pentru a face față sarcinilor asociate unui anumit profil. Se propune o anumită situație sub forma unei scurte note scrise și vi se cere să redactați o notă în care să explicați modalitățile prin care poate fi abordată. Testul se susține pe calculator, în limba a doua. Nota de trecere este precizată în Anunțul de concurs.

Interviu axat pe competențele specifice/ Interviu în domeniu: Acest tip de interviu îi permite comisiei să evalueze unele dintre sau toate competențele indispensabile pentru a face față sarcinilor asociate unui anumit profil (a se vedea anunțul de concurs). Este vorba de un interviu structurat cu doi membri ai comisiei de evaluare. Interviul se desfășoară în limba a doua. Nota de trecere este precizată în anunțul de concurs. Interviul de testare a competențelor specifice/Interviul în domeniu nu trebuie confundat cu interviul ce vizează testarea competențelor generale, care este, de asemenea, structurat, dar se concentrează pe competențele generale mai degrabă decât pe anumite sarcini. 

Interviu axat pe competențele situaționale (SCBI – Situational Competency Based Interview): exemple: engleză, franceză – un interviu de evaluare a competențelor generale, în care vi se va cere să spuneți cum ați reacționa într-o anumită situație. Înainte de interviu, veți primi în scris un exercițiu și informații pentru context pe care trebuie să le citiți pentru a pregăti interviul. Situația descrisă în exercițiu va fi discutată în timpul interviului. Discuția va acoperi și câteva situații suplimentare, neincluse în exercițiu. SCBI se desfășoară de la distanță, folosind un instrument de videoconferință. În timpul interviului, puteți consulta exercițiul scris și informațiile de context primite.

Finalizarea unui text: Corectarea unor greșeli de formatare dintr-o traducere. Veți vedea pe ecran textul sursă în limba 2. O traducere a acestui text în limba 1 vă va fi furnizată ca text editabil. Ea conține câteva greșeli lingvistice și de formatare în raport cu textul sursă. Va trebui să detectați și să corectați erorile, astfel încât traducerea să corespundă perfect cu originalul. Acest test durează o oră.

Studiu de caz: exemple: englezăfranceză – Testul se desfășoară pe calculator și se bazează pe un scenariu relevant, în care vi se prezintă diferite probleme pe care trebuie să le rezolvați sau la care trebuie să reacționați, bazându-vă exclusiv pe materialul disponibil.

Interviu axat pe competențe (CBI, de la Competency based interview): Interviul bazat pe competențe este conceput să evalueze anumite competențe generale, în funcție de concurs și de gradul pentru care candidați (așa cum se specifică în anunțul de concurs). Veți fi intervievat(ă) timp de aproximativ 10 minute pentru fiecare competență. Întrebările sunt structurate astfel încât evaluatorii să vă poată evalua respectivele competențe generale.

 

Administratori (AD - Generaliști)

Teste online: exemple

Teste de raționament:

  • Verbal (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură verbală și numerică).
  • Numeric (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură numerică).
  • Abstract (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege relațiile dintre concepte care nu presupun elemente lingvistice, spațiale sau numerice).

Exemplu de test de raționament situaționalTestul vă evaluează comportamentul tipic în context profesional – a se vedea mai multe exemple: englezăfrancezăgermană și exemplu de punctaj

Interviu axat pe competențele situaționale (SCBI – Situational Competency Based Interview): exemple: engleză, franceză – Un interviu de evaluare a competențelor generale, în care vi se va cere să spuneți cum ați reacționa într-o anumită situație. Înainte de interviu, veți primi în scris un exercițiu și informații pentru context pe care trebuie să le citiți pentru a pregăti interviul. Situația descrisă în exercițiu va fi discutată în timpul interviului. Discuția va acoperi și câteva situații suplimentare, neincluse în exercițiu. SCBI se desfășoară de la distanță, folosind un instrument de videoconferință. În timpul interviului, puteți consulta exercițiul scris și informațiile de context primite.

Prezentare orală: exemple – Probă individuală de analiză și prezentare, în cadrul căreia trebuie să faceți o prezentare și să răspundeți la câteva întrebări legate de o situație profesională fictivă. Înainte de interviu, pentru a vă pregăti, veți fi invitat să consultați, să citiți și să analizați toate versiunile disponibile ale unui exercițiu online scris, precum și câteva informații pentru context. La începutul interviului, vi se va spune ce versiune a exercițiului va trebui să prezentați (fără materiale vizuale). Apoi va trebui să răspundeți la o serie de întrebări. Prezentarea orală durează 20 de minute și permite evaluarea mai multor competențe, așa cum se arată în anunțul de concurs.

Studiu de caz: exemple: englezăfrancezăgermană – Testul se desfășoară pe calculator și se bazează pe un scenariu relevant, în care vi se prezintă diferite probleme pe care trebuie să le rezolvați sau la care trebuie să reacționați, bazându-vă exclusiv pe materialul disponibil.

Interviu axat pe competențe (CBI, de la Competency based interview): Interviul axat pe competențe este conceput să evalueze anumite competențe generale, în funcție de concurs și de gradul pentru care candidați (așa cum se specifică în anunțul de concurs). Veți fi intervievat(ă) timp de aproximativ 10 minute pentru fiecare competență. Întrebările sunt structurate astfel încât evaluatorii să vă poată evalua respectivele competențe generale.

Interviu axat pe motivație: Motivația candidaților de a lucra în instituțiile UE are mai multe dimensiuni, printre care: originea interesului de a lucra pentru UE, cunoașterea valorilor UE și angajamentul față de acestea, înțelegerea provocărilor prezente și viitoare cu care se confruntă UE, așteptările legate de o carieră în instituțiile UE, cunoștințele despre UE și originile sale, despre instituțiile și principalele sale politici. Pornind de la aceste elemente, a fost conceput un interviu structurat axat pe motivație, cu doi membri ai comisiei de evaluare, care durează 20 de minute. Interviul axat pe motivație testează fiecare din elementele menționate mai sus.

 

Administratori (AD - Specialiști)

Teste online: exemple

Teste de raționament:

  • Verbal (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură verbală și numerică).
  • Numeric (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură numerică).
  • Abstract (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege relațiile dintre concepte care nu presupun elemente lingvistice, spațiale sau numerice).

Exemplu de test de raționament situaționalTestul vă evaluează comportamentul tipic în context profesional – a se vedea mai multe exemple: englezăfrancezăgermană și exemplu de punctaj

Teste de înțelegere lingvistică:exemplu în 24 de limbi – Testul de înțelegere lingvistică include 12 întrebări cu variante multiple de răspuns (MCQ) concepute pentru a vă evalua abilitățile lingvistice (vocabular, construcții gramaticale/sintactice și stil). El nu ține de domeniul de activitate al unei instituții/agenții sau al unui serviciu anume. Fiecare întrebare se bazează pe un scenariu legat de patru variante diferite de răspuns, dintre care numai una este corectă. Pentru fiecare întrebare la care se răspunde corect se acordă 1 punct, iar răspunsurile greșite nu se penalizează. Candidații au în total la dispoziție 25 de minute pentru a răspunde la cele 12 întrebări cu variante multiple de răspuns.  Factorul timp face parte din evaluare, dar testele au fost concepute astfel încât să le permită candidaților să răspundă la toate întrebările în intervalul de timp alocat. Întrebările nu necesită cunoștințe suplimentare și se bazează numai pe informațiile furnizate în text.

Joc de rol: În timpul acestui test, veți juca un rol în interacțiunea unu-la-unu cu un „actor” (un membru al personalului care joacă la rândul său un rol). Jocul de rol propriu-zis durează 15-20 de minute și permite evaluarea mai multor competențe generale. Constă dintr-o discuție cu „actorul” pe marginea situației respective. „Actorul", care a fost pregătit în acest scop, poate furniza informații suplimentare pe parcursul reuniunii, după un scenariu parțial structurat.

Interviu axat pe competențele situaționale (SCBI – Situational Competency Based Interview): exemple: engleză, franceză – Un interviu de evaluare a competențelor generale, în care vi se va cere să spuneți cum ați reacționa într-o anumită situație. Înainte de interviu, veți primi în scris un exercițiu și informații pentru context pe care trebuie să le citiți pentru a pregăti interviul. Situația descrisă în exercițiu va fi discutată în timpul interviului. Discuția va acoperi și câteva situații suplimentare, neincluse în exercițiu. SCBI se desfășoară de la distanță, folosind un instrument de videoconferință. În timpul interviului, puteți consulta exercițiul scris și informațiile de context primite.

Prezentare orală: exemple – Probă individuală de analiză și prezentare, în cadrul căreia trebuie să faceți o prezentare și să răspundeți la câteva întrebări legate de o situație profesională fictivă. Înainte de interviu, pentru a vă pregăti, veți fi invitat să consultați, să citiți și să analizați toate versiunile disponibile ale unui exercițiu online scris, precum și câteva informații pentru context. La începutul interviului, vi se va spune ce versiune a exercițiului va trebui să prezentați (fără materiale vizuale). Apoi va trebui să răspundeți la o serie de întrebări. Prezentarea orală durează 20 de minute și permite evaluarea mai multor competențe, așa cum se arată în anunțul de concurs.

Studiu de caz: englezăfrancezăgermană – Testul se desfășoară pe calculator și se bazează pe un scenariu relevant, în care vi se prezintă diferite probleme pe care trebuie să le rezolvați sau la care trebuie să reacționați, bazându-vă exclusiv pe materialul disponibil.

Interviu axat pe competențe (CBI, de la Competency based interview): Interviul axat pe competențe este conceput să evalueze anumite competențe generale, în funcție de concurs și de gradul pentru care candidați (așa cum se specifică în anunțul de concurs). Veți fi intervievat(ă) timp de aproximativ 10 minute pentru fiecare competență. Întrebările sunt structurate astfel încât evaluatorii să vă poată evalua respectivele competențe generale.

Interviu axat pe competențele în domeniu: Acest tip de interviu îi permite comisiei să evalueze unele dintre sau toate competențele indispensabile pentru a face față sarcinilor asociate unui anumit profil (a se vedea anunțul de concurs). Este vorba de un interviu structurat cu doi membri ai comisiei de evaluare. Interviul se desfășoară în limba a doua. Nota de trecere este precizată în Anunțul de concurs. Interviul axat pe competențele specifice/Interviul axat pe competențele în domeniu nu trebuie confundat cu interviul axat pe competențele generale, care este, de asemenea, structurat, dar se concentrează pe competențele generale mai degrabă decât pe anumite sarcini.

Test scris în domeniu: Testul este conceput să evalueze unele dintre competențele indispensabile pentru a face față sarcinilor asociate unui anumit profil. Se propune o anumită situație sub forma unei scurte note scrise și vi se cere să scrieți despre modalitățile prin care aceasta poate fi abordată. Testul se susține pe calculator, în limba a doua. Nota de trecere este precizată în Anunțul de concurs.

Testul în domeniu: Testul în domeniu include o serie de întrebări cu variante multiple de răspuns, concepute pentru testarea capacității de a face față sarcinilor asociate profilului respectiv. Fiecare întrebare are patru variante diferite de răspuns, dintre care numai una este corectă. Anunțul de concurs și scrisoarea de invitație conțin informații suplimentare pe această temă.

 

Juriști-lingviști (AD)

Teste online: exemple

Teste de raționament:

  • Verbal (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură verbală și numerică).
  • Numeric (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură numerică).
  • Abstract (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege relațiile dintre concepte care nu presupun elemente lingvistice, spațiale sau numerice).

Exemplu de test de raționament situaționalTestul vă evaluează comportamentul tipic în context profesional – a se vedea mai multe exemple: englezăfrancezăgermană și exemplu de punctaj

Teste de înțelegere lingvistică:exemple în 24 de limbi – Testul de înțelegere lingvistică include 12 întrebări cu variante multiple de răspuns (MCQ) concepute pentru a vă evalua abilitățile lingvistice (vocabular, construcții gramaticale/sintactice și stil). El nu ține de domeniul de activitate al unei instituții/agenții sau al unui serviciu anume. Fiecare întrebare se bazează pe un scenariu legat de patru variante diferite de răspuns, dintre care numai una este corectă. Pentru fiecare întrebare la care se răspunde corect se acordă 1 punct, iar răspunsurile greșite nu se penalizează. Candidații au în total la dispoziție 25 de minute pentru a răspunde la cele 12 întrebări cu variante multiple de răspuns.  Factorul timp face parte din evaluare, dar testele au fost concepute astfel încât să le permită candidaților să răspundă la toate întrebările în intervalul de timp alocat. Întrebările nu necesită cunoștințe suplimentare și se bazează numai pe informațiile furnizate în text.

Teste de traducere: exemple: germană, engleză, spaniolă, franceză, italiană

Test de redactare a unui rezumat:exemplu – Pentru acest test, veți primi un text în limba 3 și vi se va cere să îl rezumați în scris pe calculator în limba 1 (limba concursului). Testul durează aproximativ 2 ore. Este interzisă utilizarea dicționarelor.

Interviu axat pe competențele situaționale (SCBI – Situational Competency Based Interview): exemple: engleză, franceză – Un interviu de evaluare a competențelor generale, în care vi se va cere să spuneți cum ați reacționa într-o anumită situație. Înainte de interviu, veți primi în scris un exercițiu și informații pentru context pe care trebuie să le citiți pentru a pregăti interviul. Situația descrisă în exercițiu va fi discutată în timpul interviului. Discuția va acoperi și câteva situații suplimentare, neincluse în exercițiu. SCBI se desfășoară de la distanță, folosind un instrument de videoconferință. În timpul interviului, puteți consulta exercițiul scris și informațiile de context primite.

Interviu axat pe competențe (CBI, de la Competency based interview): Interviul axat pe competențe este conceput să evalueze anumite competențe generale, în funcție de concurs și de gradul pentru care candidați (așa cum se specifică în anunțul de concurs). Veți fi intervievat(ă) timp de aproximativ 10 minute pentru fiecare competență. Întrebările sunt structurate astfel încât evaluatorii să vă poată evalua respectivele competențe generale.

 

Traducători (AD)

Teste online: exemple

Teste de raționament:

  • Verbal (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură verbală și numerică).
  • Numeric (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură numerică).
  • Abstract (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege relațiile dintre concepte care nu presupun elemente lingvistice, spațiale sau numerice).

Exemplu de test de raționament situaționalTestul vă evaluează comportamentul tipic în context profesional – a se vedea mai multe exemple: englezăfrancezăgermană și exemplu de punctaj

Test de traducereexemple în 24 de limbi

Test de revizieexemplu – Revizuirea unui text care a fost tradus din limba 2 în limba 1.

Teste de înțelegere lingvistică: exemple în 24 de limbi – Testul de înțelegere lingvistică include 12 întrebări cu variante multiple de răspuns (MCQ) concepute pentru a vă evalua abilitățile lingvistice (vocabular, construcții gramaticale/sintactice și stil). El nu ține de domeniul de activitate al unei instituții/agenții sau al unui serviciu anume. Fiecare întrebare se bazează pe un scenariu legat de patru variante diferite de răspuns, dintre care numai una este corectă. Pentru fiecare întrebare la care se răspunde corect se acordă 1 punct, iar răspunsurile greșite nu se penalizează. Candidații au în total la dispoziție 25 de minute pentru a răspunde la cele 12 întrebări cu variante multiple de răspuns.  Factorul timp face parte din evaluare, dar testele au fost concepute astfel încât să le permită candidaților să răspundă la toate întrebările în intervalul de timp alocat. Întrebările nu necesită cunoștințe suplimentare și se bazează numai pe informațiile furnizate în text.

Interviu axat pe competențele situaționale (SCBI – Situational Competency Based Interview): exemple: engleză, franceză – Un interviu de evaluare a competențelor generale, în care vi se va cere să spuneți cum ați reacționa într-o anumită situație. Înainte de interviu, veți primi în scris un exercițiu și informații pentru context pe care trebuie să le citiți pentru a pregăti interviul. Situația descrisă în exercițiu va fi discutată în timpul interviului. Discuția va acoperi și câteva situații suplimentare, neincluse în exercițiu. SCBI se desfășoară de la distanță, folosind un instrument de videoconferință. În timpul interviului, puteți consulta exercițiul scris și informațiile de context primite.

Prezentare orală: exemple – Probă individuală de analiză și prezentare, în cadrul căreia trebuie să faceți o prezentare și să răspundeți la câteva întrebări legate de o situație profesională fictivă. Înainte de interviu, pentru a vă pregăti, veți fi invitat să consultați, să citiți și să analizați toate versiunile disponibile ale unui exercițiu online scris, precum și câteva informații pentru context. La începutul interviului, vi se va spune ce versiune a exercițiului va trebui să prezentați (fără materiale vizuale). Apoi va trebui să răspundeți la o serie de întrebări. Prezentarea orală durează 20 de minute și permite evaluarea mai multor competențe, așa cum se arată în anunțul de concurs.

Testul de cunoaștere a limbii principale: exemplu – Testul de cunoaștere a limbii principale este un test cu variante multiple de răspuns care cuprinde 25 de întrebări independente. Fiecare întrebare este însoțită de 4 variante de răspuns, din care doar una este cea corectă (A, B, C sau D). Candidații au la dispoziție 25 de minute. Întrebările pot viza oricare dintre următoarele abilități: gramatică, vocabular, utilizarea expresiilor idiomatice, ortografie și punctuație.

 

Interpreți (AD)

Teste online: exemple

Teste de raționament:

  • Verbal (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură verbală și numerică).
  • Numeric (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege informații de natură numerică).
  • Abstract (vă evaluează capacitatea de a gândi logic și de a înțelege relațiile dintre concepte care nu presupun elemente lingvistice, spațiale sau numerice).

Prezentare orală: exemple – Probă individuală de analiză și prezentare, în cadrul căreia trebuie să faceți o prezentare și să răspundeți la câteva întrebări legate de o situație profesională fictivă. Înainte de interviu, pentru a vă pregăti, veți fi invitat să consultați, să citiți și să analizați toate versiunile disponibile ale unui exercițiu online scris, precum și câteva informații pentru context. La începutul interviului, vi se va spune ce versiune a exercițiului va trebui să prezentați (fără materiale vizuale). Apoi va trebui să răspundeți la o serie de întrebări. Prezentarea orală durează 20 de minute și permite evaluarea mai multor competențe, așa cum se arată în anunțul de concurs.

 

Agenți contractuali / CAST Permanent

Teste de raționament:
Pentru GF I, II și III, consultați secțiunile Asistenți (AST-SC) sau Asistenți (AST).
Pentru grupa de funcții IV, consultați secțiunea Administratori (AD - Generaliști).

Test axat pe competențe: Este vorba de un test cu variante multiple de răspuns (MCQ) care evaluează cunoștințele în domeniul specific unui anumit profil. Pentru detalii consultați cererea de exprimare a interesului.
Testul axat pe competențe pentru agenții contractuali include o serie de 25 de întrebări cu variante multiple de răspuns, concepute pentru testarea competenței de a face față sarcinilor asociate profilului respectiv. Întrebările din testele axate pe competențe se leagă de sarcinile descrise în cererea de exprimare a interesului și nu de domeniul unei instituții/agenții sau al unui serviciu anume. Fiecare întrebare se bazează pe un scenariu legat de patru variante diferite de răspuns, dintre care numai una este corectă.  Pentru fiecare întrebare la care se răspunde corect se acordă 1 punct, iar răspunsurile greșite nu se penalizează. Candidații au în total la dispoziție 50 de minute pentru a răspunde la cele 25 de întrebări cu variante multiple de răspuns.  Factorul timp face parte din evaluare, dar testele au fost concepute astfel încât să le permită candidaților să răspundă la toate întrebările în intervalul de timp alocat. Candidații susțin testele axate pe competențe în limba a doua. Nota de trecere este 13 din 25 pentru grupele de funcții II și III, și 16 din 25 de puncte pentru grupa de funcții IV. Acest tip de test se aplică următoarelor profiluri:

Finanțe: întrebări despre procedurile financiare, gestiunea contabilă, analiză și consultanță (audituri și controale), care pot acoperi și teorii sau instrumente economice de analiză și monitorizare a tendințelor, evoluțiilor și datelor economice și financiare.
Gestionarea proiectelor/programelor: întrebări de testare a cunoștințelor în materie de gestionare a proiectelor/programelor (planificare, monitorizare, evaluare, etc.) care acoperă și aspectele financiare relevante, precum și chestiuni legate de comunicare și de asigurarea calității.
Secretari/Angajați administrativi: întrebări legate de o serie de sarcini de secretariat/administrative cum ar fi organizarea de reuniuni, pregătirea misiunilor, completarea și transmiterea de documente prin e-mail, trierea corespondenței, ținerea unei evidențe a întâlnirilor etc. Este testată și cunoașterea produselor MS Office la un nivel de bază.
Administrație/resurse umane: în principal întrebări legate de gestionarea personalului și de formarea/pregătirea profesională.
Comunicare: întrebări referitoare la instrumente practice, printre care documentele de informare, fișele informative, comunicarea online, rețelele sociale de comunicare, precum și întrebări cu privire la aspecte pertinente legate de gestionarea proiectelor, de ex. definirea/punerea în practică/implementarea strategiilor de comunicare.
Afaceri politice/Politici UE: întrebările testează cunoștințele cu privire la politici generale și europene, dar pot acoperi și subiecte juridice sau economice.
Drept: întrebări legate de cunoașterea legislației europene, naționale și internaționale, care pot acoperi și subiecte politice sau economice.
Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC): întrebări cu privire la o serie de domenii TIC, printre care utilizarea unor limbaje de programare precum JAVA, Visual Basic, Visual C#, etc., administrarea mediului de utilizare (de ex. Windows și Unix) și administrarea de rețele și telecomunicații.
Personal de îngrijire a copiilor: întrebări referitoare la aspecte precum îngrijirea copiilor în structurile cu programe de încadrare a elevilor după orele de școală (de tip „after-school”) și pentru centre de activități în aer liber (copii cu vârste cuprinse între 3 ani și jumătate și 14 ani), educarea în grădinițe și îngrijirea și educarea copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani în creșe.
Psihologi educaționaliîntrebări referitoare la aspecte precum coordonarea activităților unei grădinițe sau a unui centru cu program de încadrare a elevilor după orele de școală (de tip „after-school”) și a personalului unei astfel de unități, calitatea vieții copiilor și interacțiunile cu părinții, elaborarea și urmărirea aplicării proiectului pedagogic (care include formarea).

Test de înțelegere lingvistică: este vorba de un test cu variante multiple de răspuns (MCQ) care evaluează cât de bine înțelegeți limba 2 (engleză, franceză, germană): vocabular, construcții gramaticale/sintactice și stil.
Testul de înțelegere lingvistică pentru agenții contractuali include 12 întrebări cu variante multiple de răspuns (MCQ) concepute pentru a vă evalua înțelegerea vocabularului, a construcțiilor gramaticale/sintactice și a stilului în limba 2 (EN-FR-DE). El nu ține de domeniul de activitate al unei instituții/agenții sau al unui serviciu anume. Fiecare întrebare se bazează pe un scenariu legat de patru variante diferite de răspuns, dintre care numai una este corectă. Pentru fiecare întrebare la care se răspunde corect se acordă 1 punct, iar răspunsurile greșite nu se penalizează. Candidații au în total la dispoziție 30 de minute pentru a răspunde la cele 12 întrebări cu variante multiple de răspuns.  Factorul timp face parte din evaluare, dar testele au fost concepute astfel încât să le permită candidaților să răspundă la toate întrebările în intervalul de timp alocat. Nota de trecere este 6 din 12 pentru grupa de funcții III și 7 din 12 pentru grupa de funcții IV.

Acest tip de test se aplică următoarelor profiluri:
Traducători/Corectoriun test menit să evalueze cât de bine înțelegeți limba 2 (EN-FR-DE): vocabular, construcții gramaticale/sintactice și stil. Întrebările nu necesită cunoștințe suplimentare și se bazează numai pe informațiile furnizate în text.

Veți susține toate aceste teste pe calculator, la același centru de testare și în același timp. Puteți selecta centrul dintre cele disponibile. Veți putea accesa lista centrelor disponibile direct din invitație.
 

Pentru profilul Lucrători care desfășoară activități manuale și de sprijin administrativ: nu există un test de competențe sau de înțelegere lingvistică, ci doar teste de raționament.