Sari la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene

Cerințe generale și specifice de eligibilitate

agenda pencil glasses usb key

Cerințele generale și specifice de eligibilitate sunt condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească pentru a candida pentru un post în instituțiile UE. 

Acestea variază în funcție de categoria de personal vizată – funcționar titular cu contract pe perioadă nedeterminată sau angajat pe perioadă determinată [agent temporar, agent contractual sau expert național detașat (END)]. 

Criteriile de eligibilitate și cerințele minime sunt specificate în anunțul de concurs, în cererea de exprimare a interesului sau în anunțul de post vacant care se publică pentru toate oportunitățile de angajare

Aflați mai multe despre cum se desfășoară procedurile noastre de selecție pe pagina Despre selecție.
 

Cerințele generale de eligibilitate

Toți candidații trebuie să îndeplinească cel puțin trei criterii generale de eligibilitate:  

  • să se bucure de drepturi depline în calitate de cetățean al unui stat membru al UE,
  • să-și fi îndeplinit toate obligațiile care le revin în temeiul legislației privind serviciul militar,
  • să prezinte garanțiile morale necesare exercitării atribuțiilor avute în vedere.

Instituțiile, agențiile și organismele UE pot adăuga criterii de eligibilitate suplimentare.

Cerințele specifice de eligibilitate

Candidații trebuie să îndeplinească și o serie de cerințe specifice, prevăzute în anunțul de concurs, în cererea de exprimare a interesului sau în anunțul de post vacant.

  • Cerințe privind cunoștințele lingvistice 

Trebuie să cunoașteți cel puțin două limbi oficiale ale UE la nivelul cerut pentru procedura de selecție la care vă înscrieți. Aceste cerințe sunt specificate în anunțul de concurs, în cererea de exprimare a interesului sau în anunțul de post vacant. Nivelurile de cunoaștere a limbilor sunt definite în Grila europeană de autoevaluare a nivelului de cunoștințe lingvistice.

  • Cerințe educaționale 

Condițiile minime privind nivelul studiilor diferă de la un profil la altul. În general:

Pentru posturile care nu necesită studii superioare (posturi de asistenți; grupa de funcții I: sprijin manual și administrativ; grupa de funcții II: personal cu atribuții administrative/de secretariat/de administrare a biroului; grupa de funcții III: personal cu atribuții administrative/de consiliere/lingvistice/tehnice), trebuie să fi absolvit ciclul secundar de învățământ. 

Pentru posturi care necesită studii superioare (posturi de administrator; grupa de funcții IV), trebuie să fi absolvit cursuri universitare cu durata de cel puțin trei ani.

  • Cerințe privind experiența profesională 

Trebuie să îndepliniți cerințele privind experiența profesională specificate în anunțul de concurs, în cererea de exprimare a interesului sau în anunțul de post vacant.

  • Cerințe cu privire la vârstă

Nu există cerințe privind vârsta, însă trebuie să țineți cont că, pentru funcționarii europeni nou recrutați, vârsta de pensionare este de 66 de ani. Pentru detalii, citiți Statutul funcționarilor UE.
 

Pentru informații mai detaliate, consultați secțiunea „Întrebări și răspunsuri” privind criteriile de eligibilitate.